Ambasadorul

"Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Cristos"

Archive for the tag “copiii”

Unul din cele mai frumoase momente


Sunt în dormitorul băieților. La birou. Citesc câteva versete biblice.

M-am oprit acum.

M-am oprit doar să vă spun că unul din cele mai frumoase momente pentru mine este să-mi privesc băieții cum dorm.

Să mă apropii de ei și să le simt respirația.

Să-i văd că se odihnesc. Că sunt în siguranță. Că au adormit știind că tata și mama sunt acolo. Niciunul nu adoarme fără ca unul dintre noi să nu fie lângă ei. Băieții mei nici nu au habar cât de mult îmi place să-i adorm. Să stau lângă ei până când îi aud cum somnul dulce, adânc și odihnitor îi cuprinde.

Nu mă pot sătura de gândul că băieții mei sunt în pat, liniștiți și în siguranță. Acesta este un har. Un har doar pentru o vreme. Vreau să mă bucur de el cât mai mult.

Și apoi mă gândesc la Dumnezeu. El când se uită la noi cum ne așezăm capul pe pernă și ne punem în pat, oare se bucură? Este El încântat de felul cum ne odihnim sub protecția Lui?

Când ne rugăm cu băieții noștri seara, uneori încheiem momentele de rugăciune spunând cu voce tare Psalmul 121. Versetul 4 spune:

Iată că nu dormitează, nici nu doarme Cel ce păzește pe Israel.

În seara aceasta, când te pui în pat, amintește-ți și Psalmul 3:5

Mă culc, adorm și mă deștept iarăși, căci Domnul este sprijinul meu.

Odihnește-te. Culcă-te liniștit.

Dumnezeu se uită la tine ca și un Tată mândru și bucuros să-și protejeze copiii.

Noapte bună! Tata veghează asupra ta!


De ce nu suport bebelușii în biserică


Exact! Ați citit bine. Nu-i suport. Am mari probleme să-i tolerez. Și nu vorbesc de bebelușii care vin pentru serviciul de binecuvântare. Ooo, nu! Ei sunt adorabili. Nu mă refer nici de cei ce tocmai s-au „născut din nou” și vin la cateheză pentru a păpa „laptele duhovnicesc”. Este o splendoare timpul petrecut alături de ei.

Iritarea apare însă atunci când întâlnesc bebeluși care au 20 de ani. Alții și mai bine de atât. Pe ei nu-i suport. Prezența lor în trupul lui Cristos este înfricoșătoare.

Cum este profilul unui astfel de „bebeluș” învechit?

Fratele A.W. Tozer ne oferă câteva trăsături în cartea Succesul și Creștinul.

Iată doar trei dintre ele:

  1. Nu se poate concentra foarte mult timp. Își pierde interesul foarte repede. Este încântat acum iar peste 60 de secunde începe să țipe plin de frustrare. La rugăciune nu rezistă mai mult de 10 minute. Cititul Bibliei a durat doar până pe 10 ianuarie.
  2. Preocupat cu lucrurile simple. El vrea doar păpică, căldurică, suzetă, schimburi curate, pe mămica aproape și … cam atât. Nu-l interesează studiile biblice, călătoriile misionare sau lucrurile atât de complicate.
  3. Ahtiat după amuzament. E suficient să te stâmbi la el, că se distrează de minune. Tot ce vrea e să se joace. Vrea jucării. Și le vrea mereu. Și la masă, și la culcare, și când stă în pătuț și la plimbare. Trebuie să aibe jucăriile cu el. Biserica este un mic teatru în care el trebuie să fie distrat.

Ați întâlnit așa „bebeluși” în biserică? Ce alte caracteristici ați mai observat la ei? 

„Ce cred ceilalți?” – o întrebare periculoasă.


Cineva l-a întrebat pe Lucas cât fac doi plus doi.

Patru a venit răspunsul fulger.

Cum patru? Nu trei?

A apărut un al băiețel tot în clasa 1. A fost întrebat și el. A răspuns: „trei”.

Păi, da, sigur că trei.

Lucas s-a blocat.

Deci, cât fac 2+2?

Nu a mai știut. Când a aflat că răspunsul corect este 4, Lucas a fost indignat.

Păi, eu am spus patru!
Da, dar nu ai fost ferm și sigur!

Presiunea anturajului are o forță incredibilă. Întrebarea „ce cred ceilalți?” lovește cu o forță imensă în capacitatea noastră de a lua decizii. Ne este teamă și frică să nu dezamăgim. Să nu rănim pe alții. Să nu-i enervăm. Să nu deschidem unele conflicte. Alteori preferăm să stăm pe tușă și să ne abținem. Așa vom părea mai înțelepți în ochii altora. Ne pasă de reputația noastră și de ceea ce cred ceilalți.

Avraam a mințit pentru a-și salva viața.
Isaac l-a copiat și i-a fost frică să recunoască cine este soția sa.
Saul nu a putut aștepta pentru că oamenii se împrăștiau de lîngă el.
Pilat s-a temut să nu-și piardă funcția.
Petru a mințit pentru a nu fi dat în vileag.
Irod l-a prins pe Petru și l-a omorât pentru a primii aprobarea liderilor.
Apostolul Petru a cedat în fața anturajului.

Cum evităm frica de respingere?

1. Ne gândim la Dumnezeu, nu la oameni. Să ne uităm țintă la Căpetenia credinței noastre. Când ne gândim la El, vom fi în stare să facem ce-i place Lui.

2. Ne crucificăm eul. Când eu sunt mort, nu mai simt nimic. Nici ironia, nici critica, nici laudele, nici singurătatea. Eu nu mai trăiesc. Cristos trăiește.

3. Ne rugăm pentru îndrăzneală. Este normal ca uneori să ne fie frică. Să ne temem. Dar, avem rugăciunea ca mijloc de a primi putere de la Domnul.

 

 

Hai mă, nu te supăra, am glumit!


Umorul este o chestiune serioasă spuneam mai zilele trecute. El ne poate scoate cu bine din situații jenante. Ne protejează de înțepăturile răutăcioase. Ne dă curaj în situații terifiante. Ne oferă câteodată și o cafea bună 🙂

Dar, ne și poate poticni destul de rău. Am trecut cu toții pri situația în care am crezut că gluma care ne-a trecut prin minte este genială. Am spus-o. Și am constatat că a fost doar … catastrofală.

Trebuie să avem grijă cum glumim. Și cu cine glumim.

Oamenii pot fi super sensibili la glume și se pot răni foarte ușor în ele. Asta chiar dacă râd alături de noi.

Am intrat în slujirea pastorală imediat după terminarea seminarului.  A fost o vreme când am slujit ca păstor fiind necăsătorit. Am avut de „înfruntat” multe glume și ironii. Nunțile deveniseră o adevărată corvoadă. La început le-am făcut față cu brio. Dar după o vreme am învățat doar să zâmbesc politicos și să mă abțin de la orice comentariu. Mi-am promis că nu voi face așa ceva cu alții. De acea, nu îmi place să „tachinez” pe tinerii necăsătoriți. Nu mă ocup de „pețit” și „cuplat” tinerii. Îi încurajez, îi slujesc, discutăm, le stau la dispoziție, povestim și îi asigur de toată susținerea mea în rugăciune.

Biblia nu ne interzice să glumim! Slavă Domnului!

Dar există trei feluri de glume pe care trebuie să le evităm:

1. Glumele care rănesc. Am întâlnit oameni care au început să glumească despre accentul unei persoane. Despre înfățișare. Am văzut bărbați glumind în fața altora despre greutatea soției sau a ficei. Unele glume sunt spuse fără răutate, dar ele rănesc destul de tare. Chiar copiii din casele noastre pot fi răniți de astfel de glume chiar venite din partea părinților.

2. Glumele proaste. Nu știu cum voi reacționa dacă voi mai fi martor la glume ( spuse chiar de la amvon ) despre Dumnezeu, Biblie, Domnul Isus, personaje biblice. Este o lipsă de reverență atunci când astfel de subiecte ajung „de râsul tututor”.

3. Glumele cu dublu înțeles. Cele mai frecvente sunt glumele cu iz senzual. Ele nu trebuie să facă parte din „repertoriul” unui creștin. Tot ce trece de limita bunului simț trebuie evitat. Acest tip de umor este foarte popular în lumea noastră. Acet tip de umor trebuie evitat!

Ai fost rănit vreodată de umorul altcuiva? 

Cum ne protejăm copiii de abuzurile sexuale?


Cu câteva zile în urmă citeam despre scandalul major din Universitatea Pennsylvania ( Penn State ).

Iată sumarul scandalului:

  • Personajele principale:
    • antrenorul Joe Paterno ( faimos pentru reușitele sale )
    • asistentul său: Jerry Sandusky ( viitorul antrenor al școlii și directorul unui non-profit pentru băieți )
    • președintele Universității: Graham Spanier
    • un tânăr student și colegii lui.
  • Ce s-a întâmplat?
    • acum mai bine de 10 ani de zile în urmă, un tânăr absolvent al universității informa pe antrenorul Paterno, că asistentul său, Jerry Sandusky, a fost văzut în vestiarele școlii forțând un tânăr student să întrețină un act sexual.
    • Paterno a informat conducerea universității despre aceste acuzații. Nimic nu s-a întâmplat.
    • Paterno a continuat să antreneze echipa. Cu mult succes.
    • Sandusky a continuat să folsească facilitățile școlii. Abuzurile au cotinuat și ele.
    • Spanier a continuat să contruiască reputația universității și să organizeze strângeri de fonduri.
    • Dar, scadalul a devenit public luna aceasta. Și Jerry a fost arestat și acuzat de abuz sexual contra tinerilor băieți. Au mai fost arestați și directorul sportiv al școlii și vice-președinte responsabil cu finanțele.
    • Paterno și Spanier au fost demiși și juriul a hotărât că se fac vinovați de tăinuirea unui abuz de gradul 1 și evitarea contactării poliției.
    • Din 2002 s-a știut că băieții din școală sunt agresați sexual și nu s-a făcut nimic pentru a opri acestă tragedie.

Povestea de la Penn State cred că este de mare folos și pentru noi! Să ne deprindem să învățăm lecțiile grele și dificile. Pe pielea altora!

Penn State este un avertisment care nu trebuie ignorat! În special de pastori și conducătorii spirituali.

Al Mohler scrie despre acest caz și pune o întrebare care merită pusă și la noi:

Ce facem cu bisericile, instituțile creștine sau școlile creștine din țara noastră? 

Care ar trebuie să fie atitudinea noastră, a păstorilor, și conducătorilor de instituții creștine dacă am aflăm că în „parohia” noastră s-a produs un abuz sexual împotriva unor minori?

Sugestiile lui Al Mohler despre prevenirea abuzului sexual în instituțiile creștine:

1. Când ești informat despre un abuz sexual asupra unei persoane, primul pas este informarea imediată a autorităților statului. 

– nu prea se face lucrul acesta pentru că se gândește cam în felul următor:  „Nu avem dovezi”. „De ce să judecăm noi ce nu știm?”, „Decât să aduc acuzații false, mai bine tac”, Ce-o să zică lumea despre noi?”

– Nu noi suntem cei care suntem responsabili de investigație și de găsirea de dovezi. Aceasta este datoria statului. Biserica nu trebuie să devină o „peșteră de tâlhari”, o ascunzătoare pentru „prădători”.

– Lecția cea mai importantă de la Penn State, este că doar o informare internă nu-i suficientă. Doar să-i spui liderului de tineret nu-i de ajuns. Statul are resursele și responsabilitatea să investigheze astfel de acuzații. Abia după informarea autorităților, biserica va conduce propria cercetare spirituală și bisericească. Dar biserica nu ține loc de poliție, de judecătorie sau de avocați.

2. Cum putem preveni un astfel de scandal în biserici? 

– păstorii și conducătorii spirituali trebuie să fie foarte clari despre ce vor face dacă se vor întâlni cu astfel de situații.

– Ne protejăm copiii și tinerii sau reputația noastră?

– Păcatul acoperit nu va rămâne acoperit. El va exploda chiar și peste 15 ani și consecințele vor fi mult mai dramatice.

Să revenim la noi acum.

Care biserică este pregătită să înfrunte astfel de provocări? Are Uniunea Baptistă vreo politică, vreun regulament, vreun document oficial în acest sens? De ce să așteptăm ca „prădătorul” să atace și doar după ce vedem sânge și lacrimi să ne adunăm să discutăm ce avem de a făcut? Cât de mult îi cunoaștem pe cei care lucrează cu copiii noștri la grupele duminicale? Cine sunt cei care merg cu copiii și tinerii noștri în taberele de vară? Sunt doar câteva întrebări care caută urgent răspuns.

Să nu fie prea târziu …!

Merită citit și articolul scris aici de Thom Rainer.

Trăim vremuri când trebuie să fim trezi și vegheatori mai mult ca oricând!

Dacă Penn State ar fi fost o biserică,  ce ar fi trebuit să se întâmple? 

Post Navigation

%d blogeri au apreciat: