Caracterul păstorului ( 1 )

Atunci când aleg să scriu despre păstor, o fac doar pentru a-mi examina viața și slujirea. Este un exercițiu prin care îmi verific pastorația și îmi reamintesc standardul la care vreau să ajung. Nu am ajuns încă acolo. Mai am de alergat. Nu sunt perfect. Și nici nu cunosc vreun pastor perfect. Poate știți d-voastră vreunul? Dați-mi vă rog adresa să-l caut, dacă nu a murit încă 🙂

Dar mă străduiesc să fiu cunoscut, nu doar ca predicator sau pastor, ci și ca …. OM! Și asta o doresc pentru toți slujitorii Cuvântului.

Îmi amintesc acum salutul Bisericii Baptiste din Dorohoi. Sper să-l mai păstreze!

Vegheați, fiți tari în credință, fiți oameni, întăriți-vă!(1 Cor. 16:13)

Formarea caracterului este rezultatul acțiunilor sale conștiente. La formarea caracterului contribuie voința omului, prin umărirea unei ținte bine stabilite.

Iată câteva trăsături care lucrează la cultivarea unui caracter frumos și nobil. Numai așa putem fi cunoscuți ca și „oameni”:

1. Demnitate în vorbire.

Iată câteva reguli pe care le-am găsit într-un manual al păstorilor din anii 50.

– să vorbești puțin.

– să glumești foarte rar

– să păstrezi măsură în vorbire, adică să nu te întinzi prea mult și să te ferești a te aprinde în timpul vorbirii.

– să nu fii tu mereu purtătorul de cuvânt și să nu acoperi pe alții prin vorbire tare sau prin strigăt.

– să vorbești mai mult despre obiect decât despre subiect.

– să vorbești potrivit Cuvântului lui Dumnezeu, dres cu sare pentru ca să zidești pe cei care te ascultă.

Credeți că aceste trăsături mai sunt necesare astăzi în păstorii noștri?