Ambasadorul

"Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Cristos"

Archive for the tag “Familie”

10 secrete pentru o super casnicie


Sunt fascinat de carti, reviste si documente vechi. Citesc o carte in care am gasit o foaie veche cu scris de batran. Are un titlu captivant si mereu actual. „Reteta pentu o casnicie fericita”.

Va fac si voua parte de aceste bogatii:

1. Nu fiti amandoi suparati in acelasi timp.
2. Nu strigati unul la altul. Doar daca a luat foc casa.
3. Daca aveti o discutie aprinsa, lasati-l pe celalalt sa castige.
4. Daca aveti ceva de criticat, nu uitati sa o faceti cu dragoste.
5. Nu amintiti greselile trecutului.
6. Nu mergeti la culcare niciodata neimpacati.
7. Spuneti un compliment unui altuia, cel putin o data pe zi.
8. Daca ati gresit, recunoate si cere iertare.
9. Orice cearta cere doua persoane si deobicei, cea care greseste are gura mai mare.
10. Nimic nu pretuieste mai mult ca legatura dintre voi si Dumnezeu.

Frumoasa lista, asa-i?

Daca ati alege astazi doua din cele zece ca fiind foarte importante pentru casnicia voastra, care ar fi acestea?

Unul din cele mai frumoase momente


Sunt în dormitorul băieților. La birou. Citesc câteva versete biblice.

M-am oprit acum.

M-am oprit doar să vă spun că unul din cele mai frumoase momente pentru mine este să-mi privesc băieții cum dorm.

Să mă apropii de ei și să le simt respirația.

Să-i văd că se odihnesc. Că sunt în siguranță. Că au adormit știind că tata și mama sunt acolo. Niciunul nu adoarme fără ca unul dintre noi să nu fie lângă ei. Băieții mei nici nu au habar cât de mult îmi place să-i adorm. Să stau lângă ei până când îi aud cum somnul dulce, adânc și odihnitor îi cuprinde.

Nu mă pot sătura de gândul că băieții mei sunt în pat, liniștiți și în siguranță. Acesta este un har. Un har doar pentru o vreme. Vreau să mă bucur de el cât mai mult.

Și apoi mă gândesc la Dumnezeu. El când se uită la noi cum ne așezăm capul pe pernă și ne punem în pat, oare se bucură? Este El încântat de felul cum ne odihnim sub protecția Lui?

Când ne rugăm cu băieții noștri seara, uneori încheiem momentele de rugăciune spunând cu voce tare Psalmul 121. Versetul 4 spune:

Iată că nu dormitează, nici nu doarme Cel ce păzește pe Israel.

În seara aceasta, când te pui în pat, amintește-ți și Psalmul 3:5

Mă culc, adorm și mă deștept iarăși, căci Domnul este sprijinul meu.

Odihnește-te. Culcă-te liniștit.

Dumnezeu se uită la tine ca și un Tată mândru și bucuros să-și protejeze copiii.

Noapte bună! Tata veghează asupra ta!


Îmi amintesc de nevastă-sa


Citesc aici că săptămâna aceasta a murit, la 88 de ani, poeta poloneză nobelizată Wisława Szymborska. Iată cum pornind de la textul din Geneza 19:1-26, despre scăparea lui Lot din Sodoma și Gomora,  poeta încearcă să umanizeze gestul soției lui Lot.

Nevasta lui Lot

Ei spun că am privit înapoi din curiozitate.
Dar poate am avut şi alte motive.
Poate îmi părea rău după vasele mele de argint.
Sau din neatenţie, cînd îmi încheiam sandala.
Ca să nu mai văd ceafa virtuoasă
a soţului meu, Lot.
Înţelegînd brusc că nici de-aş cădea moartă
el nu s-ar opri din drum.
Sau din nesupunerea omului umilit.
Să văd dacă sîntem urmăriţi.
Înfricoşată de tăcerea lui Dumnezeu, sperînd că s-a răzgîndit.
Fiicele noastre dispăruseră după deal.
Îmi simţeam vîrsta. Distanţa.
Inutilitatea fugii. Lehamitea.
Mi-am pus desaga la pămînt şi am întors capul.
Mi-era teamă să mai fac un singur pas.
Mi-au ieşit în cale şerpi,
păianjeni, şoareci de cîmp, pui de vultur.
Nu mai erau nici buni, nici ameninţători – erau vietăţi
panicate, care încercau să scape.
Am privit înapoi dezolată.
Am privit înapoi de ruşine, că eram vii.
Voiam să plîng, să mă întorc acasă.
Sau poate vîntoasa mi-a desfăcut părul
şi mi-a ridicat veşmîntul.
Mi s-a parut că ei ne privesc de pe zidurile Sodomei
şi rîd de noi în hohote.
Am privit înapoi cu mînie.
Sau ca să mă bucur de soarta lor mizerabilă.
Am privit înapoi pentru toate motivele de mai sus.
Am privit înapoi din greşeală.
O piatră mi s-a răsucit sub talpă şi m-am speriat.
Pămîntul s-a crăpat în drumul meu.
Pe marginea crăpăturii un şoricel păşea mărunt
şi în aceeaşi clipă am întors amîndoi capul.
Ba nu, am alergat mai departe,
m-am tîrît, am încercat să zbor
pînă cînd întunericul s-a prăbuşit din ceruri
cu pietre şi praf şi păsări moarte.
Nu puteam să respir, mă învîrteam bezmetică.
Dacă m-a văzut cineva o fi crezut că dansez.
Poate aveam ochii deschişi cînd am căzut.
Poate am căzut cu faţa spre oraş.

traducere din limba engleză de Dan Sociu

În opinia poetei W.S., Dumnezeu este inflexibil la realitatea omului delicat și gingaș, toropit de viață. Gestul nevestei lui Lot este acceptabil. Cel puțin în ochii unora dintre noi.

Adevărul este că dacă ne legăm prea mult de viața aceasta, nu vom fi pregătiți pentru ziua judecății.

Ce alte motive ar mai fi avut de a se uita înapoi? 

Iată cum propria înmormântare mi-a așezat în ordine relațiile


Cu cine să încep? Cine să fie primul?

Și nu mă refer la cine să fie primul dintre Dumnezeu, biserică și familie. Cred că această ordine variază în funcție de multe și complexe aspecte. Sunt situații când familia vine înaintea bisericii. Dacă băiatul meu are nevoie urgentă de tratament voi alerga la spital și nu la ședința de comitet de la biserică! E clar! Pe primul loc, în acel moment, este familia și nu biserica.

Mă refer acum la relații! La cei din jurul nostru, la frați, surori, mamă, tată, soție, soț, membrii în biserică, prieteni, cunoscuți, vecini, colegi, parteneri, verișori, cumnați, clienți, etc. Toți aceștia vor timpul nostru. La un moment dat. Și-l vor pe cel mai bun. Vor să vorbească cu noi. Vor să aibe o relație cu noi.

Și mă întreb: cine este prioritar? Pe cine aleg și care-mi sunt criteriile de alegere?

Iată o eventuală soluție pe care am găsit-o “întâmplător” în cartea The man in the mirror, scrisă de Patrick Morley. Această soluție, se pare că i-a salvat de fapt familia.

Why not prioritize everything we do on the basis of who is going to be crying at our funeral?

Traducerea mea: de ce nu am ordona tot ce facem după persoanele care vor plânge cel mai tare ( și sincer ) la înmormântarea noastră?

Cu siguranță că acest principiu ar aduce ceva schimbări în viață, așa-i?

Ce ziceți? E bun principiul? 

M-am hotărât ce să fac cu profilul de facebook


Zilele trecute am cerut ajutor în legătură cu profilul meu de facebook.

Și am primit. Mulțumesc. Câteva sugestii au fost de apreciat.

Mi-a fost de ajutor comentariul lăsat de ascultareacredinței

Deocamdata e mai bine sa-l pastram. Si eu sunt de parere sa fie cat mai multi in lista de prieteni, fiindca oricum prietenii adevarati nu-i faci pe facebook. E doar o chestiune de marketing pentru cei care au gandit facilitatea… Dar avem ocazia sa folosim peretele pentru a promova valoarea, binele, bunul simt etc.

Așa că m-am gândit, m-am răsucit și m-am hotărât. Voi păstra profilul de facebook.
Dar cu câteva schimbări de abordare. Deci, problema nu-i la FB, ci în cerebelul meu.
  • Îmi voi clarifica ce înseamnă „friend”. Nu accept ca acest cuvânt să fie atât de diluat. Reacționez. Țin mult la familia și prietenii mei. Nu am mulți, dar sunt de mare preț. Poate veți spune că este doar o problemă de semantică. Conceptele sunt importante!
  • Vor rămâne în profilul meu de FB doar cei din familie și prietenii apropiați. Cei care nu fac parte din familie și prieteni vor fi șterși din profil. Sorry! Nu știu altă metodă, decât la fiecare să apăs „unfriend”. Este vreo altă cale?
  • Ce se întâmplă cu cunoștiințele, pastori pe care-i cunosc, membrii din biserică, elevi de la liceu, credincioși din zona în care locuiesc sau persoane pe care le-am întâlnit în călătoriile mele? Sunt peste 400.
  • Voi crea o pagină specială pentru ei. Cred că FB o numește „fan page”. Nu-mi place denumirea asta, dar … asta e! Acolo vor fi toți cei care vor să țină legătura cu mine și să stăm „conectați”. Voi încerca să răspund la mesaje dar nu va fi o prioritate. Pagina creată va rămîne totuși conectată la contul meu de twitter.
Deci, cam asta e!
Familia și prietenii rămân pe profil.
Cunoscuții și „fanii” 🙂 vor migra pe pagină.
Abia aștept să văd cum ne descurcăm! Am observat că pentru a-ți face un prieten pe FB e nevoie doar de un clik. Ca să „dezprietenești” este nevoie de trei clikuri. Hmm. Putea să fie invers.
Cât timp vă consumă profilul de FB? 

„Îmi este ușor să iubesc lumea, dar greu să-mi iubesc vecinul”


O atitudine poate distruge o relație. O biserică. O familie. Un viitor.
Nu putem schimba trecutul sau inevitabilul. Putem însă să ne schimbăm atitudinea.

Citesc aici că o atitudine potrivită poate ajuta corpul să se refacă chiar și de cancerul.

Sunt câteva atitudini cu care trebuie să ne îmbrăcăm în fiecare dimineață. Găsesc uneori destul de dificil să o fac. Și pentru că ies în lume „dezbrăcat” de ele, mă „răcesc” uneori destul de grav.

Una dintre acestea este : dragostea! Dragostea față de copilul care atunci când este școală nu se dă sculat, iar când e vacanță se trezește cu „noaptea-n cap”. Dragostea față de angajatul care nu lucrează cum aș vrea eu și cât aș vrea. Dragoste față de profesorul care m-a „articulat” cu o notă minoră. Dragoste față de păstorul care a predicat parcă „doar pentru mine”. Dragostea!

Cum demonstrăm această atitudine?

1. Vedem lucrurile bune din ceilalți. Suntem experți să vedem lucrurile rele din alții. Dar de ce lucrurile bune trec repede neobservate? Cât caz am face dacă copilul ar veni acasă cu un I? Ce facem însă când a luat FB?

2. Nu suntem ușor de iritat. Nu ne „sare țandăra” foarte repede. „Dezavantajul” meu este că uneori perfecționistul din mine se deranjează destul de ușor. Cu el mă lupt în fiecare zi să-l țin pe cruce! Trebuie să-i acceptăm pe ceilalți așa cum sunt: mai înceți, mai iuți, mai pragmatici, mai visători, mai molatici, mai vijelioși.

3. Ne gândim la nevoile altora. Putem să spunem un cuvânt de încurajare? Să nu treacă nici o zi fără un cuvânt de edificare, zidire. Pentru cei din casa noastră. Și pentru cei cu care slujim și lucrăm.

 

Cum mai putem demonstra dragostea? 

Elisei la 4 ani.


Elisei împlinește 4 anișori astăzi. Petrecem ziua împreună. Lucas este nedespărțit de el. Verișorii Daria și Cris au venit să se bucure împreună cu el. Alături de el mai sunt și bunica „Bodi” ( care încă o dată ne-a uimit cu deliciosul tort de ciocolată ) și bineînțeles mama care îl dezmiardă cu câte un pupic din când în când. Bunicul „Bubu” a fost în trecere și a avut un mic dialog cu „cel în cauză”.

Am fost la pizzeria Hara pentru o pizza și o înghețată.

Bunicii din Moldova au sunat și au vorbit cu sărbătoritul.

Și ziua încă nu s-a terminat 🙂

Îl slăvesc pe Domnul pentru copiii mei și mă rog să-i țină în harul Lui și să ne dea și nouă, părinților, putere, înțelepciune și har să-i creștem spre onoarea LUI.

La mulți ani, Elisei!

Mai multe fotografii pe contul de Twitter și FB.

La ce s-o fi gândit Dumnezeu când a inventat căsătoria?


Când fariseii au lansat o nouă rundă de teste și ispitiri împotriva Domnul Isus, unul din subiectele alese a fost divorțul și recăsătorirea ( Matei 19 ).

Căsătoria, divorțul și recăsătoria sunt probleme importante în viața membrilor unei biserici. Răspunsurile la întrebările de genul acesta au consecințe pentru toată viața: să mă căsătoresc? Să divorțez? M-a lăsat pentru alta; pot să mă recăsătoresc? Răspunsurile la astfel de întrebări sunt vitale și ele trebuiesc găsite în Sfânta Scriptură.

Este o problemă importantă și pentru conducerea unei biserici. Prezbiterul sau diaconul trebuie să fie bărbatul unei singure neveste. Biserica trebuie să-și cunoască poziția în aceste aspecte. Biserica trebuie să fie capabilă să identifice ce este păcătos și ce nu este păcătos.

În fața vicleșugului sub forma întrebării „Oare este îngăduit unui bărbat să-și lase nevasta pentru orice pricină?”, Mântuitorul le întoarce privirea și atenția asupra proiectului inițial al lui Dumnezeu în ce privește căsnicia.

Cum a gândit Dumnezeu de la început căsătoria? Căsătoria lui Adam și Eva este modelul perfect pentru toate căsătoriile din rasa umană. Dacă înțelegem conceptele din Geneza 2:24 înseamnă că înțelegem relația de căsătorie.

De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de nevasta sa și se vor face un singur trup. ( Geneza 2:24 )

  1. În planul inițial al lui Dumnezeu, primul element pentru o căsătorie perfectă este separarea. Asta înseamnă că între cei doi ( bărbat & femeie ) începe o nouă relație. Cei doi ies din sfera de autoritatea a părinților, a prietenilor. Unii tinerei abia așteaptă să se desprindă de părinți. Motivele lor nu sunt întotdeauna foarte duhovnicești. Îi îndemn pe tineri să mai aștepte dacă părinții nu sunt de acord cu căsătoria lor.
  2. Al doilea element este lipirea. Aici nu se are în vedere în special intimitatea fizică. Ci loialitatea și afecțiunea. A te lipi de nevastă înseamnă să o cauți cu pasiune, cu zel și energie. Cum rămâne soțul îndrăgostit de soția lui? Răspunsul este unul singur: muncești! Nu la grădină sau la mașina din garaj. La relația cu partenera. Cred cumva că dacă am câștigat persoana potrivită și am convins-o să se căsătorească cu mine , de acum încolo totul decurge de la sine? Fals!
  3. Al treilea element este intimitatea. O intimitate sexuală, emoțională și relațională.
Doctorii Ed & Gaye Wheat ne oferă câteva avertismente demne de luat în seamă despre intimitate.
Iată câteva piedici în calea intimității: 
  • Obiceiul de a critica = multe cupluri ajng să se critice deschis unul pe celălalt în speranța îmbunătățirii comportamentului celuilalt și cad în obiceiul unei critici inconștiente. O pisălogeală constantă la scară mică întrețesută în conversația zilnică. Cuvintele de încurajare sunt cele care pregătesc cadrul pentru o intimitate frumoasă în căsnicie.
  • Mânie și sentimente refulate = indiferent cât de mascate sunt vor ucide intimitatea.
  • Falimentul de a comunica = asta înseamnă disponibilitatea de a asculta și de a fi vulnerabil.
  • Prea mult televizor sau internet = ecranul încurajează pasivitatea. Nu mai ai energia necesară pentru a dezvolta o relație intimă. Aceasta se poate transforma într-o hipnoză, încât să nu-ți mai dai seama cât de mult timp aloci internetului sau televizorului. Ce ne dorim: o viață pasivă cu ochii pironiți la ecran sau o relație intimă cu partenerul de căsătorie?

Post Navigation

%d blogeri au apreciat: