„Ce cred ceilalți?” – o întrebare periculoasă.

Cineva l-a întrebat pe Lucas cât fac doi plus doi.

Patru a venit răspunsul fulger.

Cum patru? Nu trei?

A apărut un al băiețel tot în clasa 1. A fost întrebat și el. A răspuns: „trei”.

Păi, da, sigur că trei.

Lucas s-a blocat.

Deci, cât fac 2+2?

Nu a mai știut. Când a aflat că răspunsul corect este 4, Lucas a fost indignat.

Păi, eu am spus patru!
Da, dar nu ai fost ferm și sigur!

Presiunea anturajului are o forță incredibilă. Întrebarea „ce cred ceilalți?” lovește cu o forță imensă în capacitatea noastră de a lua decizii. Ne este teamă și frică să nu dezamăgim. Să nu rănim pe alții. Să nu-i enervăm. Să nu deschidem unele conflicte. Alteori preferăm să stăm pe tușă și să ne abținem. Așa vom părea mai înțelepți în ochii altora. Ne pasă de reputația noastră și de ceea ce cred ceilalți.

Avraam a mințit pentru a-și salva viața.
Isaac l-a copiat și i-a fost frică să recunoască cine este soția sa.
Saul nu a putut aștepta pentru că oamenii se împrăștiau de lîngă el.
Pilat s-a temut să nu-și piardă funcția.
Petru a mințit pentru a nu fi dat în vileag.
Irod l-a prins pe Petru și l-a omorât pentru a primii aprobarea liderilor.
Apostolul Petru a cedat în fața anturajului.

Cum evităm frica de respingere?

1. Ne gândim la Dumnezeu, nu la oameni. Să ne uităm țintă la Căpetenia credinței noastre. Când ne gândim la El, vom fi în stare să facem ce-i place Lui.

2. Ne crucificăm eul. Când eu sunt mort, nu mai simt nimic. Nici ironia, nici critica, nici laudele, nici singurătatea. Eu nu mai trăiesc. Cristos trăiește.

3. Ne rugăm pentru îndrăzneală. Este normal ca uneori să ne fie frică. Să ne temem. Dar, avem rugăciunea ca mijloc de a primi putere de la Domnul.

 

 

Cum aducem prezența Domnului în biserică?

Tânjim după prezența Domnului în mijlocul familiilor noastre și a bisericilor. Vrem să vedem manifestarea gloriasă a Domnului între noi. Vrem să nu umblăm de capul nostru prin lumea asta.
Este Domnul cu noi?
Avem fiecare un Ierihon de biruit. Un Iordan de trecut. Un Goliat de învins.

A fost o vreme în care David și-a dorit tare de tot să aducă prezența lui Dumnezeu în popor. Să aducă din nou chivotul cel drag.
Dar cum să facă să vină din nou prezența Domnului între ei?

Cum să aducem în mijlocul bisericilor noastre prezența lui Dumnezeu?

1. Nu imitând filistenii. Pentru filisteni, chivotul este o pradă. Pentru evrei, e cu totul altceva: prezența Domnului. Nu vom vedea niciodată în bisericile noastre manifestarea plină de putere a Domnului dacă aplicăm metode lumești. Metodele pragmatice, populiste și firești, s-ar putea sp atragă lumea, dar se mânie Domnul! Distracția este „carul nou” al filistenilor. Adevărul nu este important pentru ei, Conținutul nu înseamnă prea mult. Stilul contează.

2. Nu devenind prea familiari cu lucrurile lui Dumnezeu. Avem prea mulți de Uza printre noi. Uza nu are respect pentru chivot. Pentru biserică. Pentru pastori. Pentru rugăciune. Uza este bărbatul care a crescut în biserică de mic. Ce am face dacă lângă noi în biserică s-ar așeza Domnul?

3. Ascultând de Cuvântul lui Dumnezeu. Domnul nu vine oricum și oricând. Aducerea chivotului are o rânduială: preoți dedicați, umblare în unitate, umblare în neprihănire. drugi de lemn, pe umeri, etc.Nu vocea poporului decide cum e bine să slujești. Ci Cuvântul este autoritate! Când stai credincios lângă Cuvânt, Domnul vine lângă tine!

 

 

Mi-a scăpat ceva?