Ambasadorul

"Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Cristos"

Archive for the tag “închinare”

Îmi amintesc de nevastă-sa


Citesc aici că săptămâna aceasta a murit, la 88 de ani, poeta poloneză nobelizată Wisława Szymborska. Iată cum pornind de la textul din Geneza 19:1-26, despre scăparea lui Lot din Sodoma și Gomora,  poeta încearcă să umanizeze gestul soției lui Lot.

Nevasta lui Lot

Ei spun că am privit înapoi din curiozitate.
Dar poate am avut şi alte motive.
Poate îmi părea rău după vasele mele de argint.
Sau din neatenţie, cînd îmi încheiam sandala.
Ca să nu mai văd ceafa virtuoasă
a soţului meu, Lot.
Înţelegînd brusc că nici de-aş cădea moartă
el nu s-ar opri din drum.
Sau din nesupunerea omului umilit.
Să văd dacă sîntem urmăriţi.
Înfricoşată de tăcerea lui Dumnezeu, sperînd că s-a răzgîndit.
Fiicele noastre dispăruseră după deal.
Îmi simţeam vîrsta. Distanţa.
Inutilitatea fugii. Lehamitea.
Mi-am pus desaga la pămînt şi am întors capul.
Mi-era teamă să mai fac un singur pas.
Mi-au ieşit în cale şerpi,
păianjeni, şoareci de cîmp, pui de vultur.
Nu mai erau nici buni, nici ameninţători – erau vietăţi
panicate, care încercau să scape.
Am privit înapoi dezolată.
Am privit înapoi de ruşine, că eram vii.
Voiam să plîng, să mă întorc acasă.
Sau poate vîntoasa mi-a desfăcut părul
şi mi-a ridicat veşmîntul.
Mi s-a parut că ei ne privesc de pe zidurile Sodomei
şi rîd de noi în hohote.
Am privit înapoi cu mînie.
Sau ca să mă bucur de soarta lor mizerabilă.
Am privit înapoi pentru toate motivele de mai sus.
Am privit înapoi din greşeală.
O piatră mi s-a răsucit sub talpă şi m-am speriat.
Pămîntul s-a crăpat în drumul meu.
Pe marginea crăpăturii un şoricel păşea mărunt
şi în aceeaşi clipă am întors amîndoi capul.
Ba nu, am alergat mai departe,
m-am tîrît, am încercat să zbor
pînă cînd întunericul s-a prăbuşit din ceruri
cu pietre şi praf şi păsări moarte.
Nu puteam să respir, mă învîrteam bezmetică.
Dacă m-a văzut cineva o fi crezut că dansez.
Poate aveam ochii deschişi cînd am căzut.
Poate am căzut cu faţa spre oraş.

traducere din limba engleză de Dan Sociu

În opinia poetei W.S., Dumnezeu este inflexibil la realitatea omului delicat și gingaș, toropit de viață. Gestul nevestei lui Lot este acceptabil. Cel puțin în ochii unora dintre noi.

Adevărul este că dacă ne legăm prea mult de viața aceasta, nu vom fi pregătiți pentru ziua judecății.

Ce alte motive ar mai fi avut de a se uita înapoi? 

De ce nu suport bebelușii în biserică


Exact! Ați citit bine. Nu-i suport. Am mari probleme să-i tolerez. Și nu vorbesc de bebelușii care vin pentru serviciul de binecuvântare. Ooo, nu! Ei sunt adorabili. Nu mă refer nici de cei ce tocmai s-au „născut din nou” și vin la cateheză pentru a păpa „laptele duhovnicesc”. Este o splendoare timpul petrecut alături de ei.

Iritarea apare însă atunci când întâlnesc bebeluși care au 20 de ani. Alții și mai bine de atât. Pe ei nu-i suport. Prezența lor în trupul lui Cristos este înfricoșătoare.

Cum este profilul unui astfel de „bebeluș” învechit?

Fratele A.W. Tozer ne oferă câteva trăsături în cartea Succesul și Creștinul.

Iată doar trei dintre ele:

  1. Nu se poate concentra foarte mult timp. Își pierde interesul foarte repede. Este încântat acum iar peste 60 de secunde începe să țipe plin de frustrare. La rugăciune nu rezistă mai mult de 10 minute. Cititul Bibliei a durat doar până pe 10 ianuarie.
  2. Preocupat cu lucrurile simple. El vrea doar păpică, căldurică, suzetă, schimburi curate, pe mămica aproape și … cam atât. Nu-l interesează studiile biblice, călătoriile misionare sau lucrurile atât de complicate.
  3. Ahtiat după amuzament. E suficient să te stâmbi la el, că se distrează de minune. Tot ce vrea e să se joace. Vrea jucării. Și le vrea mereu. Și la masă, și la culcare, și când stă în pătuț și la plimbare. Trebuie să aibe jucăriile cu el. Biserica este un mic teatru în care el trebuie să fie distrat.

Ați întâlnit așa „bebeluși” în biserică? Ce alte caracteristici ați mai observat la ei? 

M-ai rănit! Și acum…?


Cel mai bun moment de-a rezolva o problemă este înainte de a apărea. Dar, uneori este imposibil. Probleme apar în relații. Nu-i o supriză. Dar ele trebuiesc rezolvate biblic.

Când cineva m-a rănit, m-a jignit sau mi-a făcut rău, ce-i de făcut?

Sau ce nu trebuie să fac?

  • Nu răspund cu aceeași monedă.
  • Nu joc rolul „victimei” sau a „persecutatului”.
  • Nu las mânia și răutatea să mă macine în tăcere.
  • Nu vorbesc de rău la alții persoana respectivă.

Să nu fac nimic? Nu!

Soluția biblică nu-i foarte comodă. Am vrea să o evităm dar este prea clară să ne facem că nu am priceput-o.

  • Merg la persoana în cauză. Nu să-l umilesc, ci să-l corectez. Sunt momente când Dumnezeu ne dă o așa pace în inimă, că nici nu este cazul să mai mergem. Ofensa persoanei nu și-a atins ținta.
  • Dacă nu recunoaște că a greșit atunci chem „ajutoare”. Aceste persoane trebuie să fie de încredere și duhovnicești. Scopul este: împăcarea.
  • Dacă nici al doilea pas nu are succes, spun „bisericii”. Aici este vorba de păstori, adunarea credincioșilor, comitet, etc.
  • Dacă nici așa nu se rezolvă, îmi rămâne decât să sper, să aștept și să mă rog.

Te-a rănit cineva fără motiv? Cum ai reacționat? 

De ce nu cânt cântări „creștine”


Muzica în biserică este esențială.

Este un mod vital prin care ne închinăm Domnului. Acordăm mare parte ( poate prea mare ) din timpul pe care îl petrecem în închinarea corporativă. Dar, închinarea prin muzică poate foarte ușor să fie deturnată de dușmanul nostru: Diavolul. Putem agale să ne lăsăm păcăliți și să înghițăm momelile lui. Să cântăm fără să ne închinăm Lui.

Iată trei principii care sunt esențiale pentru o închinare veritabilă în cântare:

1. ÎNCHINARE BAZATĂ PE CONŢINUT.

Nu pe emoţii, experienţe, liturghie, scop sau personalitate.

Coloseni 3 este crucial pentru înţelegerea rolului muzicii în biserică. Coloseni 3 se adresează încă din v.1 celor care „umblă după lucrurile de sus, unde Cristos şade la dreapta lui Dumnezeu.” În v.16 ni se dezvăluie două roluri ale muzicii: „învăţaţi-vă şi sfătuiţi-vă” şi închinarea faţă de Dumnezeu, „cântând lui Dumnezeu cu mulţumiri„. Aceasta este posibil doar atunci când „Cuvântul lui Cristos” locuieşte din belşug în noi. (v.16)

Muzica fără cuvinte poate fi o formă artistică de a atrage atenţia asupra lui Dumnezeu, la fel cum o face şi natura ( revelaţie generală). Dar dacă adăugăm adevăr biblic melodiei atunci ea devine un instrument pentru revelaţia specială.

O legătură corectă între adevărul obiectiv şi muzica subiectivă cere mult discernământ din partea celor care conduc închinarea prin muzică în biserică. Adevărul transcede cultura. Un adevăr profund rămâne adevăr indiferent cu ce stil de muzică îl asociezi. Dar, pe de altă parte, mesajul nu ar putea fi auzit de biserică dacă muzica care îl acompaniază nu este atent aleasă. Muzica în biserica trebuie să se bazeze pe adevărul biblic, iar stilul, emoţiile şi experienţele sunt secundare.

Efes.5:19; Colos.3:16

( Psalmii=Psalmii; Cântări de laudă=cântările de laudă cu adevăruri teologice; cântări duhovniceşti=mărturiile personale ale credincioşilor )

2. TOTUL SPRE ZIDIRE

1 Cor.14:26 „toate să se facă spre zidire sufletească„.

Adică, stilul muzical preferat de mine este mai puţin important în comparaţie cu ce zideşte Trupul. Introducerea unor noi stiluri este recomandată dacă asta aduce zidire Trupului. Iată că putem face o aplicaţie şi personală: nu este vorba de ceea ce primesc (emoţii, experienţe, vindecări, ce îmi place să aud, etc ), ci este vorba de ceea ce dăruiesc (laudă lui Cristos şi slujire altora ).

1Cor.14:40 „dar toate să se facă în chip cuviincios şi cu rânduială„.

3. NU FOLOSIM CUVINTE ÎNDOIELNICE.

Acest principiu are legat de primul. Avem prea multe cântări prin care nu comunicăm adevăruri biblice. Cântări ale căror cuvinte nu aduc învățătură, zidire, cercetare celor care participă la închinare.

Am să ofer un exemplu de cântare „creștină” unde nu găsim miez și conținut biblic. Adevărurile dulci și pline de viață ale Scripturii sunt înlocuite cu surogate artificiale și seci.

Credeam ca-s cineva..
Cum nu sa mai vazut
Tot mereu ceva spuneam
Sa vreau chiar si mai mult.

Banii mi-au condus sufletul vandut
Ca pot fii salvat nici nu am crezut

Ref:Ai venit, mai salvat, mi-ai dat dragostea
Mai luminat si mi-ai schimbat inima
Doar eu stiu ca tu esti raspunsul meu
Pe tine totdeauna te-am cautat
Sunt al tau……

Puteam sa fac orice
Dar inima n-aveam
Tot ce-i rau ma atragea
Si incet incet pieream

Dar cand te-am gasit
Mai eliberat
Si inapoi mi-ai dat
Sufletul curat

Ref:Ai venit, mai salvat, mi-ai dat dragostea
Mai luminat si mi-ai schimbat inima
Doar eu stiu ca tu esti raspunsul meu
Pe tïne totdeauna te-am cautat (mereu)
Sunt al tau……(*3)

Versuri de la: http://www.versuri.ro/

Nu doresc să critic persoana sau stilul muzical al cântării, ci doar observ că această cântare poate fi o dedicație perfectă pentru doamna învățătoare. Este chiar mai potrivită la ziua mamei. Ea poate fi adresată soției sau iubitei care a fost răspunsul și dragostea care mi-a schimbat inima. Se poate cânta și într-un club la fel de bine ca și într-o tabără creștină. 

Vă invit să ascultăm și o altă cântare. Același titlu: sunt al Tău. Să vedem dacă conținutul mai poate fi negociat.

Da! Avem nevoie de discernământ și în cântările noastre.

Duh erotic în cercurile evanghelice


Influența duhului erotic este simțită  aproape peste tot în cercurile evanghelice. Multe cântări din anumite tipuri de întâlniri au în ele mai mult romantism decât Îl au pe Duhul Sfânt. Atât cuvintele cât și melodia sunt făcute pentru a ridica lascivul. Cristos este curtat cu o familiaritate care denotă o total ignoranță cu privire la cine este El.

Nu este intimitatea reverențioasă a sfântului care se închină, ci familiaritatea neobrăzată a celui care iubește în mod carnal.

( Născut după miezul nopții – A.W. Tozer )

Are dreptate fratele Tozer și de data asta? 

Post Navigation

%d blogeri au apreciat: