De ce cred că și eu am darul proorociei

În Vechiul Testament, proorocul era purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu. Uneori Dumnezeu îi vorbea prin vedenii sau prin mesaje audibile ( ex: Samuel ). Prevestirea viitorului făcea parte din proorocia Vechiului Testament dar și atunci era pentru a stimula o acțiune prezentă. 

Darul proorociei a fost și continuă să fie abuzat grosolan de indivizi ca Bob Jones sau Todd Bentley. 

În proorociile apostolilor și a ceilorlalți slujitori, observăm că luau adesea cuvinte din Vechiul Testament și le comentau. Ofereau exeplicații. Aceste proorocii erau adesea cuvântări foarte lungi ( Fapte 7 ) din care evanghelistul Luca ne oferă doar un rezumat.

Care este scopul esențial al proorociei?

Cine proorocește, dimpotrivă, vorbește oamenilor spre zidire, sfătuire, și mângâiere. ( 1 Cor.14:3 )

Deoarece proorocia constă în zidire, îndemnare, mângâiere prin cuvântări ispirate de Duhul Sfânt, se poate deci, în anumite condiții, încadra predicarea în categoria proorociei. 

Predicarea = Proorocie? 

 

 

Continuăm evanghelizarea …

Am „încheiat” aseară la Betleem o săptămână în care seară de seară am ascultat predicarea Evangheliei. A fost o săptămână bună, din perspectiva noastră. Biserica a fost plină. Oamenii au venit. Fiecare cu motivațiile lui. Cuvântul a fost predicat.

Dar câți vor rămâne?
Câți vor decide să împlinească ce au auzit?

Bătălia continuă! Lupta este în toi

Ce trebuie să facem imediat după o săptămână de evanghelizare?

1. Să ne rugăm! Sămânța Cuvântului a fost aruncată înspre inimile ascutătorilor. Știm că o parte a fost furată de „păsările” diavolului. Nu ați observat cum sună câte un celular chiar în momentul cel mai crucial al mesajului? Ne rugăm ca sămânța căzută în pământ bun să nu fie înăbușită de griji, plăceri sau temeri. Continuăm să ne rugăm și pentru predicatorii care au slujit. Vor fi atacați de cel rău.

2. Continuăm să facem evanghelizare. Evanghelizarea este o slujire a bisericii locale. După o astfel de săptămână de evanghelizare, biserica locală este într-un mare pericol. Săptămâna care a trecut poate să se transforme într-o pernă a leneviei. Nu ne permitem să spunem: „am făcut evanghelizare”. Ooo, nu! Continuăm să căutăm suflete pierdute.

3. Păstrarea mărturiei curate. Se vorbește mult despre „mărturiile tăcute”. O evanghelizare fără vorbe. Cu viața. Este importată această formă de pre-evanghelizare. Mai ales în lumea noastră neîncrezătoare în ce privește „vorbăriile goale”. Ce folos să predică frumos cu gura și urât cu fapta? Atenție! Astăzi trebuie să trăim ce am predicat ieri!