Ambasadorul

"Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Cristos"

Archive for the tag “timp”

M-ai rănit! Și acum…?


Cel mai bun moment de-a rezolva o problemă este înainte de a apărea. Dar, uneori este imposibil. Probleme apar în relații. Nu-i o supriză. Dar ele trebuiesc rezolvate biblic.

Când cineva m-a rănit, m-a jignit sau mi-a făcut rău, ce-i de făcut?

Sau ce nu trebuie să fac?

  • Nu răspund cu aceeași monedă.
  • Nu joc rolul „victimei” sau a „persecutatului”.
  • Nu las mânia și răutatea să mă macine în tăcere.
  • Nu vorbesc de rău la alții persoana respectivă.

Să nu fac nimic? Nu!

Soluția biblică nu-i foarte comodă. Am vrea să o evităm dar este prea clară să ne facem că nu am priceput-o.

  • Merg la persoana în cauză. Nu să-l umilesc, ci să-l corectez. Sunt momente când Dumnezeu ne dă o așa pace în inimă, că nici nu este cazul să mai mergem. Ofensa persoanei nu și-a atins ținta.
  • Dacă nu recunoaște că a greșit atunci chem „ajutoare”. Aceste persoane trebuie să fie de încredere și duhovnicești. Scopul este: împăcarea.
  • Dacă nici al doilea pas nu are succes, spun „bisericii”. Aici este vorba de păstori, adunarea credincioșilor, comitet, etc.
  • Dacă nici așa nu se rezolvă, îmi rămâne decât să sper, să aștept și să mă rog.

Te-a rănit cineva fără motiv? Cum ai reacționat? 

Cum n-am băgat de seamă


Joi seară avem întâlnire de rugăciune la biserică. Aproape toată ziua de ieri am „alergat” prin oraș între câteva vizite, ore de religie, întâlniri și treburi casnice. Am ajuns la biserică mai mult gâfâind decât liniștit și pregătit de închinare.  M-am așezat în bancă alături de băieții mei și am răsuflat ușurat de două ori. După cântarea „Sună harfa laudei mele” si două rugăciuni am deschis Biblia iar fratele Samuiel a citit un verset superb din Scriptură. Verset care a rămas înfipt în mintea și inima mea:

Uitați-vă cu băgare de seamă la cele ce s-au petrecut până în ziua de azi, până în a douăzeci și patra zi a lunii a noua, din ziua când a fost întemeiat Templul Domnului, uitați-vă cu băgare de seamă la ele. – Hagai 2:18

Uitați-vă cu băgare seamă la cele ce s-au petrecut până azi.

Cred că suntem atât de grăbiți și repeziți încât nu mai avem timp nici energie să privim cu băgare de seamă la ce se petrece cu noi, în noi, lângă noi. Dumnezeu ne învăluie a fiecare clipă cu dragostea Lui. Peste noi trec în fiecare zi valuri și tone de binecuvântări. Le mai băgăm în seamă? Le prețuim? Mai avem timp să ne uităm la ele și să lăsăm lacrimile recunoștinței să se rostogolească în tăcere pe obrazii noștri?

Suntem chemați să-l iubim pe Dumnezeu cu toată ființa noastră. Este trist este că ni s-au atrofiat simțurile. Nu mai percepem semnăturile lui Dumnezeu din jurul nostru.

De ce nu mai avem timp să ne spălăm auzul cu sunetul produs de zăpada înghețată sub apăsarea pașilor noștri?

De ce nu ne mai îngenunchem auzul cu sunetul păsărelelor sau cu zgomotul de apă care curge din izvor?

De ce nu mai avem timp să pipăim coaja de copac sau țurțurul de pe ștreașină?

De ce nu mai avem timp să ne rugăm alături de copiii noștri și să-i ascultăm cum se roagă pentru cele mai „banale” lucruri?

Suntem prea grăbiți. Grăbiți să ajungem la taste și ecran, la plastic, căști în urechi și touchscreen-uri. Prea grăbiți să mai băgăm de seamă ce s-a petrecut cu noi. Prea grăbiți să mai recunoaștem Mâna și Glasul Celui ce ne-a creat.

Te rog, oprește-te pentru câteva clipe. Uită-te cu băgare de seamă la ce s-a petrecut în viața ta până acum …. Ce vezi? Uită-te atent! ….

Sunt multe binecuvântări pe care Domnul le-a așezat în viața ta.

Care este binecuvântarea pe care nu ai băgat-o de seamă până astăzi? 


Iată cum propria înmormântare mi-a așezat în ordine relațiile


Cu cine să încep? Cine să fie primul?

Și nu mă refer la cine să fie primul dintre Dumnezeu, biserică și familie. Cred că această ordine variază în funcție de multe și complexe aspecte. Sunt situații când familia vine înaintea bisericii. Dacă băiatul meu are nevoie urgentă de tratament voi alerga la spital și nu la ședința de comitet de la biserică! E clar! Pe primul loc, în acel moment, este familia și nu biserica.

Mă refer acum la relații! La cei din jurul nostru, la frați, surori, mamă, tată, soție, soț, membrii în biserică, prieteni, cunoscuți, vecini, colegi, parteneri, verișori, cumnați, clienți, etc. Toți aceștia vor timpul nostru. La un moment dat. Și-l vor pe cel mai bun. Vor să vorbească cu noi. Vor să aibe o relație cu noi.

Și mă întreb: cine este prioritar? Pe cine aleg și care-mi sunt criteriile de alegere?

Iată o eventuală soluție pe care am găsit-o “întâmplător” în cartea The man in the mirror, scrisă de Patrick Morley. Această soluție, se pare că i-a salvat de fapt familia.

Why not prioritize everything we do on the basis of who is going to be crying at our funeral?

Traducerea mea: de ce nu am ordona tot ce facem după persoanele care vor plânge cel mai tare ( și sincer ) la înmormântarea noastră?

Cu siguranță că acest principiu ar aduce ceva schimbări în viață, așa-i?

Ce ziceți? E bun principiul? 

Cum te-ai simți dacă ai fi o vacă?


Spurgeon vorbind despre cât de lungă să fie o predică a spus odată următoarea întâmplare:

Un ascultător de la țară i-a spus păstorului său:

Când predici și treci de ora 4.30 la serviciul de după-masă, știi la ce mă gândesc întotdeauna?”

„Nu” – a răspuns păstorul.

„Eii bine, am să-ți spun sincer. Nu mă gândesc la ce predici de la amvon. Mă gândesc la vacile mele de acas. Așteaptă să le mulg și ar trebui ca să ai mai multă considerație pentru ele și să nu le faci să aștepte.

Cum te-ai simți dacă ai fi o vacă?”

Cât credeți că ar trebui să dureze o predică bună? De ce? 

Post Navigation

%d blogeri au apreciat: