Ambasadorul

"Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Cristos"

Gânduri de dimineaţă


Două sunt încurajările oferite de Cuvântul Domnului în dimineaţa asta:

„…Poate că Domnul va lucra pentru noi, căci nimic nu împiedică pe Domnul să dea izbăvire printr-un mic număr ca şi printr-un mare număr.” ( 1 Sam.14:6b)

Este situaţia cu care te confrunţi peste puterile tale? Sunt ei prea mulţi? E prea greu? Eşti prea slab? Prea mic? Te simţi singur şi neajutorat?

Asta nu este o piedică pentru Domnul să te folosească şi să-ţi ofere biruinţa de care ai nevoie!

Ionatan şi cel care îi ducea armele erau singuri împotriva filistenilor. Dar pentru că „groaza lui Dumnezeu” intrase în filisteni, Biblia ne spune că „filistenii au căzut înaintea lui Ionatan”.

Domnul Oştirilor, acelaşi Dumnezeu care a lucrat atunci poate şi acum să facă ca acea problemă mare cu care te confrunţi să cadă înaintea la picioarele tale. Încrede-te în Domnul şi El va lucra.

„Când a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura deloc,…” ( Isaia 53:7a )

De câte ori nu deschidem gura ca să ne cerem drepturile? Şi nu numai că o deschidem, dar o deschidem tare de tot!

Când suntem nedreptăţiţi, deschidem gura şi ne cerem dreptul.

Când în familie nu se face cum vrem noi, deschidem gura şi află tot blocul de nemulţumirea noastră.

La servici, deschidem gura ca să se ştie că suntem valoroşi.

La şcoală, între vecini, la magazin, la primărie ….peste tot deschidem gura să se ştie că suntem chinuiţi şi nedreptăţiţi.

Dar Domnul Isus, Mântuitorul nostru…nu a făcut aşa!

El „n-a deschis gura deloc”.

Dar El avea dreptate, nu? Sigur că da!

Avea vreo vină? Nu!

Dar ştia că „Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă”. Ştia că „Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă”.

Avem nevoie de mai multă zdrobire în viaţă şi de mai multă….tăcere!

O zi binecuvântată!

Anunțuri

Single Post Navigation

7 thoughts on “Gânduri de dimineaţă

  1. Multumim pentru incurajari. Fii binecuvantat de Domnul!

  2. Ileana on said:

    AMIN !
    Sa invatam sa iubim, sa rabdam si sa tacem.
    Razbunarea este a Domnului, izbavirea si ajutorul vin de la Domnul, biruinta este a Domnului!

  3. Bogdan P. on said:

    „…ca un miel pe care-l duci la măcelărie, şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n’a deschis gura.” M-am infiorat cand am citit prima data randurile astea si cineva mi-a zis cum sta un miel la taiere. Un adevarat exemplu de smerenie si ascultare. Domnul sa ne ajute sa ne mai pocaim !

  4. ambasadorul on said:

    Bogdan,

    am avut ocazia să văd tăierea unui miel în realitate. Recunosc că nu am rezistat până la capăt! Privirea şi atitudinea mielului au fost năucitoare pentru mine. Am fugit de acolo pentru cî nu am putut să privesc scena aceea…
    Domnul să ne ajute!

  5. M-a incurajat mesajul tau.
    Tocmai intrasem intr-o lupta peste puterile mele si aproape singur.
    Acum parca am mai prins curaj.
    Se vede ca,daca ne rugam pentru lucratorii Domnului, ni se da hrana la vremea potrivita.
    Multumesc.

  6. ambasadorul on said:

    Iov,

    mulţumesc pentru încurajare şi pentru susţinerea în rugăciune.
    Bătălia se câştigă nu numai în vale, ci şi pe munte!

    Domnul cu tine!

  7. fica REGELUI on said:

    MULTUMESC,
    e chiar ceea ce aveam nevoie … cred ca nu o sa reusesc sa ii multumesc Domnului indeajuns pentru modul minunat in care imi vorbeste atunci cand lupta e mai mare, atunci cand simt ca nu mai am nici o sansa sa izbutesc, inca odata multumesc.
    Domnul sa te binecuvinteze!

Acum e rândul vostru. Ce părere aveți?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: