Mai sunt sinistrați în Moldova?
Ați mai auzit ceva pe la „antenele” noastre despre oamenii a căror case au fost luate de viiturile puternice din Moldova? Nimic. Acum se vorbește despre remaniere și alegeri. Subiectul inundațiilor puternice din Moldova s-a desumflat. Nu mai face raiting și nici bani. Dar oamenii loviți de ape sunt tot mai disperați văzând cum frigul bate la uși din ce în ce mai convingător.
Am fost în Dorohoi și am vorbit cu ei. Le-am vizitat casele și familiile. Este o imagine sinistră să mergi pe străzi în care toate casele au ușile și geamurile deschise pentru a lăsa soarele și vântul să usuce pereții îmbibați cu apă și nămol. În fața fiecărei case primăria a deșertat codoul lor pentru ei: o remorcă de nisip. Atât. De obicei soțul și băieții stau pe lângă casă și așteaptă. Mama, soția este la rude, acolo unde este uscat și se poate dormi și face mâncare. Copiii sunt încă în taberele școlare oferite de guvern pentru a schimba decorul și atmosfera încărcată de acasă. Dar, în curând se vor întoarce în același miros de nămol și în sunetul pereților scârțâitori. Unii copii au trecut ușor pentru această dramă. Au luat-o ca o joacă. „A venit apa mare și înotam prin ea. Ca la mare”. Alții, nu reușesc să-și revină din șocul trăit. Au coșmaruri cumplite și se trezesc țipând în somn că vine apa peste ei.
O femeie singură, fără familie și copii, văzând că apa i-a luat totul, iar guvernanții o ocolesc pentru că nu are relații, a fost surprins de un frate pocăit cum își pregătea ștreangul. I s-a spus că sunt oameni care se gândesc și la ea. Oameni care vor să-i arate ce înseamnă dragostea adevărată, necondiționată. Femeia acum așteaptă să vadă și minunea asta. O altă femeie înaintată în vârstă, încă locuiește cu valul de noroi în casă pentru că fiul ei cu handicap mintal nu lasă pe nimeni să scoată ceva afară. Imaginați-vă mirosul de acolo.
Am vizitat și pocăiți afectați de inundații. Fratele Ștefan, cel care în anii 84 a donat casa pentru a se deschide biserică baptistă în Dorohoi a fost cel mai afectat. Din fosta clădire a bisericii baptiste nu a mai rămas decât moloz. Iar cele două cămăruțe pe care frații i le-au construit atunci repede, sunt îmbibate de apă și glod. Pe strada lui, apa ajunsese până la gât. Fratele Petrică, un mare artist în olărit și tablouri a fost surprins de ape și a pierdut în câteva minute toată munca de luni de zile. M-am bucurat însă să văd cum frații din țară le sunt alături și îi încurajează.
Ce putem face noi pentru ei? Știu că mulți au trimis bani în fel de fel de conturi. Alții au trimis ajutoare. Am văzut cu ochii mei cum se distribuie aceste ajutoare. Este un lucru bun dar nu foarte eficient, după părerea mea. Vă spun ce ne-am gândit să facem noi la Hațeg pentru acești oameni. Am strâns bani dar nu i-am trimis. Guvernul a promis că le va construi case acestor oameni. Le vor ridica „în roșu” și apoi fiecare se descurcă cum poate. Imaginați-vă o familie cu copii mulți sau bătrâni singuri care ajung într-o casă zidită în roșu, fără geamuri și uși, fără curent, fără instalații sanitare, fără căldură. Doar cărămidă și acoperiș. Cred că acolo este un moment în care putem să ajutăm într-un mod eficient și util. Așteptăm ca aceste case să fie ridicate de către guvernul României și apoi vom merge să facem câteva finisări pentru ca acele familii să poată locui decent în acele case.
Dacă aveți întrebări sau sugestii vă rog să le trimiteți cu îndrăzneală!
Mult har!
Ambasadorul 