Ambasadorul

"Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Cristos"

Doar soldații răniți pot sluji


Unii dintre voi trec în acest moment prin evenimente ce vă pregătesc în mod dureros pentru o slujire preţioasă pentru Domnul şi pentru poporul său. Când o persoană ajunge la fund şi se loveşte de pietre cu un sentiment de nimicnicie sau neajutorare poate descoperi că s-a lovit de Piatra Unghiulară.

Îmi vine în minte o propoziţie minunată din psalmul 138 pe care am citit-o la rugăciunile de la micul dejun de duminica trecută. „Cu toate că Domnul este puternic, El se uită la cei umili.” Nu se poate să vă scufundaţi atât de jos în disperarea propriilor resurse fără ca Domnul să nu vadă şi să nu-i pese. De fapt El este la fund, aşteptând să vă prindă. După cum spune Moise, „Domnul cel veşnic este locuinţa voastră iar dedesubt sunt braţele cele eterne” (Deuteronom 33:27).

Da, El vă vede cum tremuraţi şi cum alunecaţi. El putea (şi adesea chiar a făcut-o) să vă prindă înainte să ajungeţi la fund. Însă de data aceasta are nişte lecţii noi de predat. Psalmistul spunea în psalmul 119:71, „Bine mi-a fost că am fost nenorocit, ca să învăţ îndreptările Tale.” Nu spune că a fost uşor sau amuzant sau plăcut. Ca replică el spune simplu, „bine mi-a fost”.

Citeam o carte scrisă de un pastor scoţian săptămâna trecută. Acest James Stewart spunea, „în serviciul iubirii, doar soldaţii răniţi pot sluji.” De aceea cred că unii dintre voi sunt în stadiul de pregătire un preţios serviciu de iubire în acest moment. Pentru că sunteţi răniţi. Să nu credeţi că rana voastră nu a fost planul de har al Domnului. Amintiţi-vă Cuvântul Său: „Vedeţi acum că Eu sunt Cel ce sunt şi că nu mai este vreun dumnezeu pe lângă Mine… Eu rănesc şi tot Eu tămăduiesc…” (Deuteronom 32:39).

Mă rog pentru voi toţi cei care gemeţi sub povară. Şi aştept cu nerăbdare noua delicateţe de iubire pe care Dumnezeu v-o trimite chiar în acest moment.

Pastor John Piper

Single Post Navigation

9 thoughts on “Doar soldații răniți pot sluji

  1. Marinica D, on said:

    Mi-am spus in aceste citeva zile ca ma opresc sa mai fac vre-un comentariu pe blogul „Ambasadorul”,pe altele am incetat.Dar pentruca inca nu m-am decis ferm,uite ca imi exprim o asa bucurie si mingiiere de care avem nevoie in aceasta”vale”,stiind ca fiecare „lovire de piatra”,slefuiste pentru slujire si stralucire.”Lucratura” Marelui Creator,duce la glorificarea Lui si rasplatirea in slava! Minunat! Si mai ales minunat pentru cei ce ajung sa straluceasca,Fatza lui Dumnezeu peste ei!

  2. iulian dragomir on said:

    uneori ma intreb daca mai iesim odata din probleme si incercari. Dar asa e, „El se uită la cei umili.”. La urma urmei asta e credinta, sa crezi imposibilul, sa crezi chiar daca nu ai nici un motiv sa crezi, sa crezi cand toti iti spun sa nu mai crezi si sa nu mai speri degeaba ca sa nu fii dezamagit. Dar Domnul se uita si pe la noi. Frumos articol,

  3. Marinica D,

    suntem încă în șantier. Biserica este încă în renovare.
    Mult har și sper să vă mai revăd pe aici.

  4. Iulian Dragomir,

    mă bucur să te întâlnesc.
    Eu cred că nu vom ieși din probleme și încercări decât când ieșim din lumea asta. Dar în drumul acesta Domnul este alături de noi. Drumul este mult mai ușor.

    Mult har.

  5. Superb ! Bineinteles , inconfundabilul John Piper.
    Are dreptate ! Sa ne amintim ca Iacov a trebuit sa schiopateze bine dupa lupta cu Ingerul Domnului. Dumnezeu trebuia sa-l raneasca ca sa-l poata folosi fara ” ego-ul ” lui pompos care, conform planurilor divine, l-ar fi incurcat in noul lui destin de parinte al unei natiuni.
    Da, e bine sa schiopatam ! Daca ni se intampla asta , abia atunci L-am cunoscut cat de cat pe Domnul si Slava Lui ! Orice intalnire de acest fel ne va arata adevarata noastra slabiciune.
    Mult Shalom !

  6. mai, fratilor sectari, este laudabila incercarea voastra de a trai dupa evanghelie. sunt absolut convins ca unii sunteti sinceri si bine-intentionati, dar problema este ca sunteti in afara bisericii lui Hristos. EL a intemeiat O SINGURA BISERICA (Mt. 16, 18), nu doua, nu trei. biserica noastra, ortodoxa, este biserica ce vine neintrerupt de la Hristos pana azi. pe voi cine v-a infiintat? daca va veti simti jigniti, treaba voastra, dar sunteti in afara Bisericii intemeiate de Hristos. si, stiti voi ce spune Mantuitorul in ev. dupa Ioan, ca vita care nu este in vie se taie si se arunca in foc. voi sunteti in afara ei. deci sunteti cam pe directia gresita. va doresc toate cele bune!

  7. Pace si bucurie fratilor,
    M-am bucurat mult de mesajul fratelui John Piper
    Multumesc mult surioara mea pentru postare.
    A fi incredintat ca Domnul Isus este langa noi in fiecare imprejurare prin care ingaduie El sa trecem, este cea mai mare usurare si bucurie de a merge pe calea Sa.
    Slavait sa fie Domnul Isus ca ne-a cautat si ne-a gasit si ne-a dat darul credintei, pentru ca numai prin ea putem vedea spre zarile ce ne asteapta!!!
    In privinta celui ce a postat mai sus, sa ne rugam ca Domnul Isus sa-i vorbeasca intr-un mod personal, special pentru el, si sa-i dea naframa de pe ochi jos, intelegand ca nu o anumita biserica te mantuieste, ci credinta in jertfa nepretuita a Domnului Isus pentru fiecare dintre noi. Amin!

  8. Amin!

  9. Mai, mai, frate (ne)sectar:

    1. El a intemeiat Biserica LUI (nu a unor oameni); aceasta Biserica nu se numeste nicicum (din motivul pe care l-ati mentionat deja – este una singura);
    2. Nu este de competenta niciunui om sa puna pe altii in sau in afara Bisericii lui Hristos;
    3. In Ioan este vorba despre mladite si vie;
    4. Daca o mladita nu este in vie, in general vorbind ( 🙂 ), nu este, deci nu o putem taia din vie;
    5. Deci, ori suntem in afara lui Cristos, ori suntem in Cristos. Iar a fi in Cristos este ceva ce, din fericire, nu este o consecinta a hotararii oamenilor. Deci, din fericire, oamenii nu sunt la cheremul nimanui pentru a primi harul nespus de mare al lui Dumnezeu, Mantuitorul nostru…

Acum e rândul vostru. Ce părere aveți?