Ambasadorul

"Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Cristos"

Archive for the day “iulie 16, 2010”

Mark Dever despre autoritate


Când exercităm autoritatea într-un sens bun – prin lege, în jurul mesei de familie, la serviciu, la munte sau acasă, dar mai ales în biserică – nu facem altceva decât să oglindim chipul lui Dumnezeu în fața tuturor oamenilor.

( 9 semne ale unei biserici sănătoase – Mark Dever )

L-am socotit ca un gunoi


Apostolul Pavel face o evaluare de contabil și concluzia este următoarea:

Dar lucrurile care pentru mine erau cîștiguri le-am socotit ca pierdere, din pricina lui Cristos – Filipeni 3:7

…Pentru El am pierdut toate și le socotesc ca un gunoi, ca să câștig pe Cristos. – Filipeni 3:8b

A fost o vreme când făceam colecție de timbre. Îmi amintesc foarte bine cu câtă migală și atenție umblam cu clasorul de timbre. Unele aveau valoare de unicat. Altele erau de colecție. Cu câtă pasiune negociam schimburile de timbre cu ceilalți băieți din cartier. Aproape în fiecare seară treceam în revistă fiecare pagină, fiecare colecție și apoi … adormeam împlinit!

Astăzi, mult prețuitul meu clasor este undeva într-un beci din Dorohoi. Nu cred că apa a ajuns pe la el, dar și dacă a ajuns, nu-i absolut nici o problemă. Astăzi am alte valori. Mult mai scumpe . M-am maturizat. Nu sar în mașină să călătoresc 700 de km pentru a-mi slava timbrele. La urma urmei sunt niște … gunoaie.

A fost o vreme când am primit în dar primul meu laptop. Era prin anul 1996. Un laptop firma Mitac cu Windows 95. Uaaau! Era o adevărată comoară. Lângă acel laptop am primit și o imprimantă Canon portabilă. Totul încăpea într-o geantă. Mi-am scris licența pe acest laptop.

Astăzi, valorosul meu laptop este călcat aproape zilnic în picioare de băieții mei când se joacă prin garaj. Mitac-ul meu a ajuns jucărie pentru copiii de la bloc. Pe contul de twitter puteți vedea o imagine a lui actuală. Am alte valori acum. Tehnologia a avansat. Nu mai folosesc dischete și nici windows 95. Ne vine și să râdem doar când auzim expresia „windows 95”.

Așa va fi în cer. Ne vom uita la tot ce am prețuit aici jos pe pământ și vom spune: „s-a meritat să renunț la ele pentru Cristos. Sunt doar gunoaie”. În 96 dacă îmi cereai să calci în picioare laptopul meu, era imposibil. Mai bine mă călcai pe mine! Astăzi, e doar un … gunoi.

Ce anume face concurență Domnului? Care îmi sunt valorile? Ce anume prețuiesc? Dacă mă uit la ele din perspectiva cerului, valoarea lor se păstrează?

Navigare în articole