Bucuria de a vedea rod
Plugarul trebuie să muncească înainte ca să strângă rodurile.
Am ajuns atât de repeziți încât nu mai avem timp să așteptăm. Să așteptăm rodul muncii noastre. Nu mai avem rod pentru că nu mai muncim așa cum muncea plugarul altădată. Ne dorim convertiți cât mai mulți, dar cu cât mai puțină muncă. Ne dorim treziri spirituale și înviorări în biserică dar cu cât mai puțină durere de genunchi. Ne dorim bănci pline dar cu cât mai puțină evanghelizare personală.
Duminica trecută am mers să slujesc cu predicarea Cuvântului alături de un frate misionar din biserica noastră. A muncit o viață întreagă. Acum este pensionar. Ar fi putut să se retragă undeva într-o căsuță și să-și petreacă următorii ani alături de soția lui, mergând la pescuit și mâncând grătare. Dar a ales să-și „cheltuiască” anii pensiei umblând cu mașina și ducând Evanghelia altora. E chinuit de reumatism și trecut printr-un grav accident rutier care a lăsat urme în trupul lui.
La întoarcere din bisericuța pe care am vizitat-o alături de un grup de tineri din biserică, fratele mi-a împărtășit una din cele mai mari bucurii.
Acum două zile a luat la ocazie un bărbat și când bărbatul a intrat în mașină a exclamat:
„Domnule, d-voastră m-ați luat cu mașina acum doi ani de zile. Mi-ați vorbit despre pocăință și mi-ați dat un Nou Testament. Din acea zi am început să caut o biserică de pocăiți. Acum sunt și eu un pocăit.”
M-am bucurat de bucuria lui. Și tot cerul s-a bucurat cu noi.
Ambasadorul 
Nu am cuvinte să explic bucuria de a vedea rod. Este ceva ce nu poate fi comparat.
Domnul să-l binecuvinteze pe fratele pensionar. Să dea Domnul cât mai mulți pensionari ca fratele.