Nu avem enorme probleme să ne hotărâm care este culoarea preferată. Sau care este mâncarea savurată cel mai mult. Sau locul care ne încântă cel mai tare.
Ne este tare greu însă atunci când este vorba de versetele din Biblie. Avem mai multe preferate.
Care vă este versetul favorit?
Nu știu pe care să îl aleg dar mă opresc la unul care stă tare lipit de inima mea:
Psalmul 32:8
“Eu – zice Domnul – te voi învăța și-ți voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfătui și voi avea privirea îndreptată asupra ta.“
Joi seară avem întâlnire de rugăciune la biserică. Aproape toată ziua de ieri am “alergat” prin oraș între câteva vizite, ore de religie, întâlniri și treburi casnice. Am ajuns la biserică mai mult gâfâind decât liniștit și pregătit de închinare. M-am așezat în bancă alături de băieții mei și am răsuflat ușurat de două ori. După cântarea “Sună harfa laudei mele” si două rugăciuni am deschis Biblia iar fratele Samuiel a citit un verset superb din Scriptură. Verset care a rămas înfipt în mintea și inima mea:
Uitați-vă cu băgare de seamă la cele ce s-au petrecut până în ziua de azi, până în a douăzeci și patra zi a lunii a noua, din ziua când a fost întemeiat Templul Domnului, uitați-vă cu băgare de seamă la ele. – Hagai 2:18
Uitați-vă cu băgare seamă la cele ce s-au petrecut până azi.
Cred că suntem atât de grăbiți și repeziți încât nu mai avem timp nici energie să privim cu băgare de seamă la ce se petrece cu noi, în noi, lângă noi. Dumnezeu ne învăluie a fiecare clipă cu dragostea Lui. Peste noi trec în fiecare zi valuri și tone de binecuvântări. Le mai băgăm în seamă? Le prețuim? Mai avem timp să ne uităm la ele și să lăsăm lacrimile recunoștinței să se rostogolească în tăcere pe obrazii noștri?
Suntem chemați să-l iubim pe Dumnezeu cu toată ființa noastră. Este trist este că ni s-au atrofiat simțurile. Nu mai percepem semnăturile lui Dumnezeu din jurul nostru.
De ce nu mai avem timp să ne spălăm auzul cu sunetul produs de zăpada înghețată sub apăsarea pașilor noștri?
De ce nu ne mai îngenunchem auzul cu sunetul păsărelelor sau cu zgomotul de apă care curge din izvor?
De ce nu mai avem timp să pipăim coaja de copac sau țurțurul de pe ștreașină?
De ce nu mai avem timp să ne rugăm alături de copiii noștri și să-i ascultăm cum se roagă pentru cele mai “banale” lucruri?
Suntem prea grăbiți. Grăbiți să ajungem la taste și ecran, la plastic, căști în urechi și touchscreen-uri. Prea grăbiți să mai băgăm de seamă ce s-a petrecut cu noi. Prea grăbiți să mai recunoaștem Mâna și Glasul Celui ce ne-a creat.
Te rog, oprește-te pentru câteva clipe. Uită-te cu băgare de seamă la ce s-a petrecut în viața ta până acum …. Ce vezi? Uită-te atent! ….
Sunt multe binecuvântări pe care Domnul le-a așezat în viața ta.
Care este binecuvântarea pe care nu ai băgat-o de seamă până astăzi?
Ce rol au instrumentele în închinarea bisericii? Acompaniamentul muzical este un teren minat în multe biserici. Adesea păstorii nu știu cum să managerieze un astfel de subiect. Se pot alege instrumente după placul fiecăruia? Sau după așteptările audienței? Sau poate nici nu este important cu ce cântăm în biserică?
Iată câteva principii pentru cântările în comun. Sunt oferite de Mark Dever și Paul Alexander în cartea ” Biserica Intențională“
Muzica slujește versurile. Foarte important acest principiu. Muzica nu contrazice versurile. Dacă cântăm despre jertfa Domnului Isus, atunci acest mesaj trebuie pus într-o formă potrivită lui. Unii cred că muzica nu contează atâta vreme cât mesajul este unul biblic. Să vă dau un exemplu: dacă vă invit la masă și vă spun că vă voi servi mai întâi o supă de găină “ca la mama acasă”. Vă bucurați, așa-i? Dar, ca să nu fim rigizi și închistați în forme și tradiții, pun pe masă supa într-un vas de toaletă. Nou – nouț. Nu-i folosit, Domnae ferește! Doar nu cotează forma, ci esența! Bănuiesc că nu vă mai este așa de foame
Triumfalismul este prematur. Sunt unele cântări care se referă la cer și la slava de care ne vom bucura în jurul tronului pe care stă Mielul. Dar, până atunci mai avem de luptat, de răbdat, de rugat, de umblat cu temere și sfialăîn lumea asta, de biruit ispite și de recunoscut eșecuri. “Multe bătălii ne stau încă înainte. Împărăția a fost doar inaugurată. Încă mai este nevoie să vină în toată puterea ei. Muzica noastră ar trebui să dea dovadă de o oarecare reținere, reflectând astfel realitatea în care trăim”.
Simplitatea e cea mai bună. Cred cu tărie că o instrumentație mai liniștită oferă adunării posibilitatea să se audă unii pe alții și încurajează adunarea să cânte din ce în ce mai tare. Prea multe insturmente în față, lideri de închinare și aglomerație pe “scenă” poate creea în adunare un fel de ceață pe care o gsim doar la spectacolele din lume.
Ce rol trebuie să aibe muzica în închinarea bisericii?
În seara aceasta am studiat la tineret despre admnistrarea timpului. Invitatul nostru a fost Octavian Dăbucean.
Iată câteva adevăruri absolute despre timp:
Timpul este ireversibil. Ce putem face acum nu mai putem face mâine.
Toți avem aceleași 24 ore. Esențial este cum le administrăm.
Partea de timp de care suntem stăpâni este acum/astăzi. Nu știm ce va fi mâine. Nu mai suntem stăpni pe trecut și nici pe viitor.
Noțiunile “trecut”, “prezent”, “viitor” sunt doar pentru pământ. Noi ne îndreptăm spre veșnicie. Ne dorim “tinerețe fără bătrânețe”. Unde ne vom petrece veșnicia? Depinde cum administrăm prezentul.
Greșeli de evitat în administrarea timpului:
Nu avem un scop precis.
Nu știm să definim ce este important și neimportant pentru noi.
Amânarea.
Spunem mereu “da”.
Credem că trebuie să controlăm totul.
Nu avem concentrare.
Ce-i de făcut să administrăm bine timpul?
Să ne stabilim clar prioritățile noastre. Este o vreme pentru orice.
Investiți în lucrurile care sunt veșnice. Nu uitați că “organismul suportă totul, dar nu uită nimic”. Nu-ți bate joc de trupul tău.
Recunoaște că nu poți face totul singur.
Recunoaște când este timpul în care ești cel mai eficient.
Nu există cu-adevărat “timp liber”, ci doar timp pierdut.
Odihniți-vă! Și Dumnezeu a făcut-o!
La citirea acestor rânduri poate că vei spune “lucrurile astea le știu și eu”. Și cred că le știți. Numai că nu este suficient ca să apară rezultate. Esențial este să schimbăm ceva în felul în care facem lucrurile și să ne obișnuim cu acest mod de a le face.
Un lucrul pe care îl apreciez la ofițerul român protestatar este refuzul de a vorbi de rău președintele. Lt. Alexandru Gheorghe a refuzat să-și denigreze comandatul. Pot să nu fiu de acord cu șeful dar să mă supun autorității lui.
Sunt momente și în viața bisericii când slujitorii lui Dumnezeu nu cad în grațiile celor pe care îi slujesc. Sunt decizii care nu sunt înțelese și nici ușor de acceptat.
Avem un exemplu în Vechiul Testament când Maria și Aron au condus o campanie de denigrare împotriva slujitorului ales de Dumnezeu, Moise.
Lecția din Numeri 12 este foarte simplă. Dar și foarte importantă.
Să nu vorbești de rău slujitorii lui Dummnezeu.
Poate cineva ar crede că îmi construiesc o armură de apărare prin acest articol. Să nu uităm că fiecare avem autoritățile noastre. Nici eu nu trebuie să vorbesc de rău pe cei care-mi sunt conducători și mă slujesc cu credincioșie.
De ce să nu vorbim de rău pe slujitorii lui Dumnezeu?
Dumnezeu ne aude. Ce vorbe am rosti despre părinți, păstori, șefi, președinți, dacă acele vorbe ar fi înregistrate și ascultate de ei? Dumnezeu ne înregistrează orice cuvânt. Și pentru fiecare cuvânt vom da socoteală. Offfff, și nu există tasta “delete”.
Dumnezeu ne vorbește. Dumnezeu ne spune că El a așezat asupra noastră autorități de care trebuie să ascultăm. El nu a ținut cont de votul Mariei sau a lui Aron. Decizia Lui a fost clară: Moise este alesul MEU.
Dumnezeu ne pedepsește. Maria s-a îmbolnăvit. Aron s-a sperat rău de tot. Maria este pedepsită. Scoasă afară din tabără și izolată 7 zile. Ne imaginăm rușinea Mariei dar și groaza poporului. Întotdeauna vorbirea de rău este pedepsită de Dumnezeu. Nu întotdeauna este sesizabilă pedeapsa. Dar să nu uităm că una din consecințele vorbirii de rău este afectarea și întârzierea programului lui Dumnezeu pentru viața noastră sau biserica noastră.
Superbă reacția violonistului Lukas. Tare curios sunt ce gânduri iau trecut prin cap cu referire la persoana căruia îi suna telefonul.
Dacă aș fi fost eu în locul lui, ce aș fi gândit? Cum aș fi reacționat? Cred că în astfel de momente este loc de multă îngăduință și de dragostea care acoperă greșelile.
Dar ce te faci când nu aproapele tău este cel ce te deranjează.
Cum ai reacționa, de exemplu, dacă în timp ce cânți la o evanghelizare în aer liber, o pasăre ar plonja pe chitara pe care o ai în brațe?
Iată cum reacționează Josh Williams care cânta la un festival în Denton prin luna mai 2011. În timp ce cânta, o pasăre aterizează pe chitara lui Josh.
“Cine salvează o viață, salvează o lume întreagă”. Acesta este motto-ul Serviciului Mobil de Urgență Reanimare și Descarcerare ( SMURD ). Înțeleg că această echipă mobilă ajunge oriunde omul este în pericol. Slavă Domnului că nu am făcut cunoștiință cu ei. Odată ajunși acolo, încep primele acțiuni de salvare. Totul pornește cu verificarea funcțiilor vitale: tensiune, puls, temperatură, saturația de oxigen, etc.
Mă întreb cu o oarecare îngrijorare în ce stare este Trupul lui Cristos, Biserica?
Unul dintre semnele vitale ale unei strașnice biserici este discernământul spiritual. Stabilitatea trupului. Clătinarea la orice adiere de vânt, mersul șerpuit și încovoiat sunt semne clare ale lingorii care învăluie trupul.
Nu ne mai place doctrina. Credem că a spune adevărul este un simptom al aroganței. Aud tot mai des expresia: “noi nu deținem monopolul adevărului”. Foarte trist că nu-l mai deținem. Unde l-am pierdut? Parcă știam că Duhul Sfânt pe care spunem că-l avem este un Duh al Adevărului ( Ioan 14:17 ). Parcă Cuvântul de care trebuie să ne ținem este Cuvântul Adevărului ( 2 Tim.2:15 ). De ce nu mai avem adevărul?
Un trup sănătos este capabil de discernere. Sunt printre noi lupi răpitori îmbrăcați în piei de oaie. Mai suntem capabili să-i depistăm? Mai avem puterea să judecăm faptele lor?
Unul din vânturile amăgitoare care bat tot mai aprig prin bisericile noastre este dorința omului de a savura viața. Viața-i frumoasă și trebuie trăită. Chiar și în biserică. Prezentul înseamnă să mă simt foarte bine. De aceea, biserica trebuie să fie un loc în care nimeni să nu plece ofensat. Muzica trebuie să-mi fie pe plac. Serviciul divin înlocuit cu program de divertisment. Membralitatea este în funcție de “armonie”. Imaginea lui Dumnezeu este schimbată pentru ca omul să nu se sperie. Și astfel trupul lui Cristos este cuprins de metastazele lumii în care se află.
Creștinismul nu este o ofertă atractivă. Creștinismul este tulburător pentru mândria omului. Chemarea noastră este să trăim vieți sfinte și să transmitem adevărul Evangheliei cu dragoste dar fără compromisuri.
Care credeți că este “pulsul” bisericii de astăzi?
Fratele Mitrofan Gheorghe este păstorul pe care îl ascultam în frumoasele luni petrecute la țară în vacanță. Păstorul bunicilor mei. În locul lui, tatăl meu a continuat slujirea.
L-am întâlnit vara trecută în biserica “Maranata” din Suceava. A fost o mare bucurie să-l reîntâlnesc.
Am primit cu bucurie cartea scrisă de fratele Gheorghe. Este o carte plină de istorie. O recomand în special celor ce au legături cu nordul Moldovei.
Deunăzi scriam despre disciplina ascultării cărților audio care poate să fie profitabilă spiritual. Câștigăm lupta cu letargia intelectuală. Atunci când călătorești sau ești ocupat cu activități care îți “rup” ziua în bucăți, audiția unor cărți bune te obligă să rămâi vigilent și să-ți umpli mintea cu combustibil esențial.
Astăzi între drumurile făcute între școală și biserică am ascultat vreo 5 meditații de Tozer și două capitole de Ravenhill. Ce bine mi-au prins!
Am căutat oportunități de a procura cărți audio. Nu m-am descurcat prea strălucit. Am nevoie de ajutor.
Este un mod vital prin care ne închinăm Domnului. Acordăm mare parte ( poate prea mare ) din timpul pe care îl petrecem în închinarea corporativă. Dar, închinarea prin muzică poate foarte ușor să fie deturnată de dușmanul nostru: Diavolul. Putem agale să ne lăsăm păcăliți și să înghițăm momelile lui. Să cântăm fără să ne închinăm Lui.
Iată trei principii care sunt esențiale pentru o închinare veritabilă în cântare:
1. ÎNCHINARE BAZATĂ PE CONŢINUT.
Nu pe emoţii, experienţe, liturghie, scop sau personalitate.
Coloseni 3 este crucial pentru înţelegerea rolului muzicii în biserică. Coloseni 3 se adresează încă din v.1 celor care „umblă după lucrurile de sus, unde Cristos şade la dreapta lui Dumnezeu.” În v.16 ni se dezvăluie două roluri ale muzicii: „învăţaţi-vă şi sfătuiţi-vă” şi închinarea faţă de Dumnezeu, „cântând lui Dumnezeu cu mulţumiri“. Aceasta este posibil doar atunci când „Cuvântul lui Cristos” locuieşte din belşug în noi. (v.16)
Muzica fără cuvinte poate fi o formă artistică de a atrage atenţia asupra lui Dumnezeu, la fel cum o face şi natura ( revelaţie generală). Dar dacă adăugăm adevăr biblic melodiei atunci ea devine un instrument pentru revelaţia specială.
O legătură corectă între adevărul obiectiv şi muzica subiectivă cere mult discernământ din partea celor care conduc închinarea prin muzică în biserică. Adevărul transcede cultura. Un adevăr profund rămâne adevăr indiferent cu ce stil de muzică îl asociezi. Dar, pe de altă parte, mesajul nu ar putea fi auzit de biserică dacă muzica care îl acompaniază nu este atent aleasă. Muzica în biserica trebuie să se bazeze pe adevărul biblic, iar stilul, emoţiile şi experienţele sunt secundare.
Efes.5:19; Colos.3:16
( Psalmii=Psalmii; Cântări de laudă=cântările de laudă cu adevăruri teologice; cântări duhovniceşti=mărturiile personale ale credincioşilor )
2. TOTUL SPRE ZIDIRE
1 Cor.14:26 „toate să se facă spre zidire sufletească“.
Adică, stilul muzical preferat de mine este mai puţin important în comparaţie cu ce zideşte Trupul. Introducerea unor noi stiluri este recomandată dacă asta aduce zidire Trupului. Iată că putem face o aplicaţie şi personală: nu este vorba de ceea ce primesc (emoţii, experienţe, vindecări, ce îmi place să aud, etc ), ci este vorba de ceea ce dăruiesc (laudă lui Cristos şi slujire altora ).
1Cor.14:40 „dar toate să se facă în chip cuviincios şi cu rânduială“.
3. NU FOLOSIM CUVINTE ÎNDOIELNICE.
Acest principiu are legat de primul. Avem prea multe cântări prin care nu comunicăm adevăruri biblice. Cântări ale căror cuvinte nu aduc învățătură, zidire, cercetare celor care participă la închinare.
Am să ofer un exemplu de cântare “creștină” unde nu găsim miez și conținut biblic. Adevărurile dulci și pline de viață ale Scripturii sunt înlocuite cu surogate artificiale și seci.
Credeam ca-s cineva..
Cum nu sa mai vazut
Tot mereu ceva spuneam
Sa vreau chiar si mai mult.
Banii mi-au condus sufletul vandut
Ca pot fii salvat nici nu am crezut
Ref:Ai venit, mai salvat, mi-ai dat dragostea
Mai luminat si mi-ai schimbat inima
Doar eu stiu ca tu esti raspunsul meu
Pe tine totdeauna te-am cautat
Sunt al tau……
Puteam sa fac orice
Dar inima n-aveam
Tot ce-i rau ma atragea
Si incet incet pieream
Dar cand te-am gasit
Mai eliberat
Si inapoi mi-ai dat
Sufletul curat
Ref:Ai venit, mai salvat, mi-ai dat dragostea
Mai luminat si mi-ai schimbat inima
Doar eu stiu ca tu esti raspunsul meu
Pe tïne totdeauna te-am cautat (mereu)
Sunt al tau……(*3)
Nu doresc să critic persoana sau stilul muzical al cântării, ci doar observ că această cântare poate fi o dedicație perfectă pentru doamna învățătoare. Este chiar mai potrivită la ziua mamei. Ea poate fi adresată soției sau iubitei care a fost răspunsul și dragostea care mi-a schimbat inima. Se poate cânta și într-un club la fel de bine ca și într-o tabără creștină.
Vă invit să ascultăm și o altă cântare. Același titlu: sunt al Tău. Să vedem dacă conținutul mai poate fi negociat.
Da! Avem nevoie de discernământ și în cântările noastre.
Dar, în strâmtorarea mea, am chemat pe Domnul și am strigat către Dumnezeul meu: din locașul Lui, El mi-a auzit glasul… http://t.co/hWdG0AVi2 hours ago
@Doamne, Tu ești stânca mea, cetățuia mea, izbăvitorul meu! Dumnezeule, Tu ești stânca mea în care mă ascund, scutul m… http://t.co/hWdG0AVi4 hours ago
